Două povestiri despre Iubirea care ne schimbă viața
Cu umor, ironie și o rară înțelegere a firii omenești, Kate Douglas Wiggin (1856-1923) zugrăvește o lume în care credința se arată mai ales prin gesturi neînsemnate, dar statornice, iar veselia, altruismul, comuniunea cu cei mai puțin norocoși dau naștere speranței că, în Dumnezeu, nu există nici „prea devreme”, nici „prea târziu”. În prima povestire (Mica pasăre a zăpezilor) – care vădește o surprinzătoare înrudire sufletească cu scriitura maestrului Charles Dickens pe care Wiggin îl întâlnise în copilărie și îl admira ca scriitor –, cântecul unei copile fragile adună în jurul său o întreagă familie și lasă în suflete o bucurie de neuitat, în timp ce viața ei însăși, prin harul lui Dumnezeu și prin iubirea părinților, dar și a tuturor celor care au cunoscut-o, se preschimbă într-un colind și o ofrandă neprețuită, aduse Pruncului Celui mai înainte de veci. În a doua povestire (Vechea strană a familiei Peabody) – operă de maturitate –, nostalgia unei iubiri purtate îndelung în inimă rămâne vie în preajma bisericii de țară și a comunității adunate în jurul ei, iar vechea strană, aproape pustie, devine mărturia discretă a anilor scurși, a așteptării și a unei întoarceri care înnobilează amintirile. Sub aripa Crăciunului ne dezvăluie taina iubirii care ne înnoiește lăuntric, dăruindu-ne încrederea nu doar în Dumnezeu, ci și în oameni. Căci poveștile de Crăciun sunt semnul căutării „tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte” –, ba poate chiar al aflării lor.