Nimic nu este mai edificator pentru viețuirea creștinească decât mărturia unei credințe trăite, modelul viu al celor care mai înainte de noi au întruchipat idealul vieții în Hristos. Cartea de față reprezintă un dar neprețuit și o întărire duhovnicească, întrucât ne aduce aproape figura strălucită și sfântă a starețului aghiorit Gavriil Dionisiatul (1886-1983). Supranumit „starețul secolului al XX-lea”, părintele Gavriil a fost o personalitate deosebit de complexă: monah desăvârșit, stareț înțelept, duhovnic luminat, patriot înflăcărat, scriitor inspirat. Conștient că bogata virtute a acestui bărbat sfânt este imposibil de cuprins în cuvinte, ucenicul său, monahul Teoclit Dionisiatul, încearcă, folosindu-și talentul scriitoricesc și experiența dobândită la picioarele marelui duhovnic, să-i zugrăvească în mod cât mai cuprinzător chipul și viețuirea sfântă, puse în slujba lui Dumnezeu și a semenilor. Cititorul va găsi astfel în paginile cărții o adevărată hrană duhovnicească, purtat pe nesimțite în istoria zbuciumată a Greciei veacului trecut, dar și în problemele Ortodoxiei din acea epocă – toate trecute prin filtrul unei viziuni autentic ortodoxe și marcate de sfatul și acțiunile înțelepte ale starețului Gavriil Dionisiatul din Sfântul Munte Athos.