Cel ce nu vede, nici nu aude, nici nu simte în chip duhovnicesc este mort (Grigorie Sinaitul). Dacă vrei să fii cu adevărat viu, apleacă-te asupra acestei cărți. Paza simțurilor. Nu e o carte obișnuită. Nu e o carte ce se citește o singură dată. E o carte aparte, a unui mare sfânt, poate cel mai mare al ultimului mileniu, după Grigorie Palama: Nicodim Aghioritul (1749‑1809). Dascăl al vieții duhovnicești, din Sfântul Munte Athos; nevoitor aspru și minte cerească. Paza simțurilor, da! Căci simțurile – ochii, urechile, limba, mirosul și atingerea – nu sunt doar simțuri trupești, ci și porți prin care intră în suflet binele sau răul și, în cele din urmă, moartea. Moartea nu ne cuprinde la sfârșitul vieții, la ultima noastră suflare, ci cu fiecare clipă irosită într-o viețuire nechibzuită. Or, Paza celor cinci simțuri îți va arăta cum prin aceste simțuri poate și trebuie să intre Mirele Hristos, cum, într-o lume invadată de imagini derutante, sunete stridente, griji și ispite, viruși, va intra Viața! Deplinătatea vieții treimice! Prin sfaturi simple și profunde, pe înțelesul tuturor și uimitor de actuale pentru omul modern – pentru că din ele se revarsă mirul cunoașterii adevărate, mireasma Duhului (nu întâmplător cartea a fost numită de la prima sa ediție Manual de îndrumare duhovnicească) –, ni se descoperă libertatea adevărată, libertatea de a nu fi robi ai simțurilor și ai lumii din afară, ci de a ne păstra mintea curată și inima liniștită, de a ne pogorî – înstrăinându-ne de duhurile întunericului – mintea în inimă, spre a ne umple de iubire pentru întreaga zidire, aducându-ne ca jertfă nesângeroasă lui Dumnezeu întru rugăciunea cea neîncetată a inimii, odată ce lumina necreată va arde tot ceea ce-i impur în noi. Fie că ești la începutul drumului credinței sau cauți un sprijin pentru viața ta duhovnicească, Paza simțurilor îți va deveni ghidul duhovnicesc al regăsirii bucuriei viețuirii în Hristos și al plăcerilor duhovnicești îndumnezeite, pe care Veșnicia le va zămisli în sufletele celor ce, încă de aici, s-au lăsat copleșiți de frumusețea Duhului.
APARIȚIE:
2025
ISBN:
978-630-346-087-1
PAGINI:
352
FORMAT:
13x20 cm
TRADUCERE:
Mândrilă, Gabriel, dr. protopr.
Pentru imbunatatirea experientei de navigare, website-ul nostru utilizeaza cookie-uri