Părintele Ambrozie Lazaris. Prietenul de suflet al Sfântului Porfirie Kavsokalyvitul


Prezentarea cărții
  • AUTOR:
  • O carte pentru întărire sufletească și îmbărbătare duhovnicească.
    O fereastră către frumusețea vieții în Hristos.

    Viața blândului și înțeleptului părinte Ambrozie Lazaris, duhovnicul mănăstirii Dadí, constituie un punct de reper pentru fiecare creștin. Cititorul va avea parte de bucurie duhovnicească deplină parcurgând impresionanta colecție de cuvinte înțelepte și de fapte minunate ale părintelui.
    Părintele Ambrozie nu a fost un om obișnuit. În trupul său se ascundea un suflet delicat, un suflet de copil, arzând de iubirea lui Dumnezeu. Sălășluirea Preasfântului Duh în viața sa l‑a făcut vas al multor minuni și primitor de descoperiri ale luminii dumnezeiești. Purtarea sa sim­plă, rânduiala athonită a vieții sale, lepădarea de cele pământești, lupta sa împotriva păcatului distrugător de suflete, iubirea față de oamenii în suferință l‑au făcut părtaș harului Sfântului Duh și luminii dumnezeiești. Într‑o epocă a alienării și a confuziei, părintele și-a pus amprenta asupra celor ce l-au cunoscut printr-o viețuire îndumnezeită, întărind în credință prin pilda sa smerită multe su­flete tulburate.

    "Hristos e aici! De ce nu crezi? Crede, și totul va fi bine. Doar crede! Pe Domnul să‑L căutați, nu pe oameni. Dumnezeu este lângă noi. Să Îi vorbiți ca unui prieten! Dumnezeu nu lasă nimic neplătit, nici binele, nici răul, răsplătind binele înzecit."

    "Să vă bucurați! Să vă iubiți unul pe celălalt! Să vă iertați unul pe altul! Să vă rugați! Mai întâi rugăciunea, apoi treburile. Să vă rugați tot timpul, să se obișnuiască mintea. Inima voastră să bată în acord cu ceea ce spuneți în timpul rugăciunii."
  • APARIȚIE: 2026
  • ISBN: 978-630-346-135-9
  • PAGINI: 264
  • FORMAT: 13x20 cm
  • TRADUCERE: Dumitru, Constantin‑Emanuel
  • Colecție: