Sub titlul comun Laudele elinești am reunit o serie de studii publicate de-a lungul mai multor ani, care tratează în aceeași manieră chestiuni asemănătoare: probleme de traducere biblică, mai ales ale Psaltirii sinodale, analizate în raport cu tradiția proprie, cu alte tradiții locale ori străine, dar mai ales cu sursele ei originale. Analiza detaliilor textului biblic ne conduce spre teme profunde precum iubirea, mânia, trădarea, tinerețea, boala și moartea, duhurile, creația și demonul ori profeția nașterii celei izbăvitoare, toate împletindu-se și răsfrângându-se în multe alte direcții teologice ca morala, dogmatica, istoria bisericească și istoria religiilor, și, pe parcurs, lingvistica și istoria literaturii române. Lucrările au fost susținute și publicate în mediu academic, păstrând deci rigoarea științifică adecvată, dar miza și substratul lor rămân desigur de ordin duhovnicesc. Majoritatea au fost prezentate în cadrul conferințelor Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană, organizate de Centrul de Studii Biblico-Filologice „Monumenta linguae Dacoromanorum” din Iași. Dr. Călin Popescu