Dialoguri despre problemele copiilor şi adolescenţilor


Prezentarea cărții
  • AUTOR:
  • În cartea de faţă, Tatiana Şişova – cunoscută cititorilor români din cărţile Probleme şi dificultăţi în educarea co­piilor. Îndrumar pentru părinţi și Când copilul nu as­cultă, apărute la Editura Sophia – împreună cu prof. dr. Galina Kozlovskaia, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti ruşi în psihiatria pediatrică, abordează sub formă de dialoguri o serie întreagă de probleme psihice serioase, care afectează un număr considerabil de copii, de la autism şi hiperactivitate până la depresie sau alte dependenţe.
    Această carte reprezintă o resursă unică, ce oferă, din perspectiva avizată a unor specialişti creştini în sănătate psihică, sfaturi fundamentate pentru cei care se confruntă cu probleme grave, dar mai ales pentru cei care doresc să le preîntâmpine și să-i ferească de ele, dacă este cu putinţă, pe cei dragi.

    autismul • hiperactivitatea • depresia • nevrozele • narcomania • sinuciderea • dependenţele

    Tatiana Şişova este psiholog, membru al Uniunii Scriitorilor Rusiei, autor a numeroase articole şi cărţi de psihologie şi pedagogie, poveşti şi piese de teatru pentru copii.

    Prof. dr. Galina Kozlovskaia este p­sihiatru de copii cu o experienţă de câteva decenii. La ora actuală este şefa departamentului de patologie psihică a copilului mic din cadrul Centrului ştiinţific federal de sănătate psihică din Moscova.
  • APARIȚIE: 2021
  • ISBN: 978‑973‑136-792-7
  • PAGINI: 304
  • FORMAT: 13x20 cm
  • TRADUCERE: Adrian Tănăsescu‑Vlas
  • Colecție: