6 ore ale lui Hristos pe cruce, 7 învățuri care ne pot schimba viața


Prezentarea cărții
  • AUTOR:
  • Volumul părintelui Nicholas G. Louh și al soției sale, Roxanne Louh (doctor în psihologie) se adresează tuturor celor care trecem prin neguri – uneori asemănătoare Vinerii Mari –, prin mo­mente în care suntem speriați, furioși, derutați, copleșiți sau răniți – mo­mente în care ne întrebăm unde este, în tot acest zbu­cium, Dum­nezeu... Nici o negură nu‑i atât de deasă, încât să nu răzbată prin ea Hristos, nici o vale atât de adâncă, încât să nu ne scoată la suprafață.
    Iisus Hristos ne este alături în toate greutățile prin care trecem. A biruit – a biruit chiar moartea – și ne‑a dăruit nădejdea unei vieți veșnice alături de El. Cele șapte cuvinte rostite pe Cruce sunt, de fapt, șapte principii de viață ce ne vor călăuzi spre lumina iubirii și ocrotirii Sale, oferindu‑ne totodată îndrumarea de care avem nevoie pentru a ne regăsi speranța și tămăduirea.

    ***
    Volumul 6 ore, 7 învățături ni se prezintă ca un ghid mi­nu­țios și practic spre a dobândi nădejdea, vindecarea și o viață spo­ri­tă în Domnul Hristos, Cel răstignit și înviat. Autorii își în­temeiază efortul pe tezaurul profund și străvechi al teologiei creș­tin‑ortodoxe și al Sfintei Tradiții, în lumina cărora valorifică cele mai mari descoperiri ale psihologiei moderne și cuceriri ale neuroștiințelor. Rezultatul este un îndrumar înțelept și metodic privind cele mai importante aspecte ale vieții duhovnicești, precum iertarea, singurătatea, po­­căința și, mai presus de toate, iubirea. Păstrați la îndemână această carte și purcedeți la citirea ei!
    (George Stavros, Boston University)
  • APARIȚIE: 2026
  • ISBN: 978-630-346-107-6
  • PAGINI: 344
  • FORMAT: 13x20 cm
  • TRADUCERE: Stănciulescu, Diana