Pecetea lui Antihrist, codurile de bare si semnele vremurilor


Prezentarea cărții
  • AUTOR:
  • Format: 13 x 20 cm, 326 p.

    Traducere din limba rusa de Elena Dulgheru

    Ca sa intelegem „pecetea lui satan“, trebuie sa o comparam cu „pecetea lui Dumnezeu“. Pecetea lui Dumnezeu se pune pe cei care traiesc in lumea nelegiuitilor, dar nu accepta antisistemul lor de antivalori. Dimpotriva, cel ce va spune nelegiuitilor „Bine, bine“, acela s-a facut el insusi nelegiuit. Si pe acesta se afla o pecete care nu este a lui Dumnezeu.
    Lucrarea lui antihrist si a imparatiei lui este sa formeze un mod de gandire prin care omul sa nu se poata ruga lui Hristos. Prin educatie si reclama, prin scoli si ziare, prin televiziune si chiar prin predici bisericesti (pseudobisericesti), oamenii vor fi atrasi mai intai spre indiferentismul religios (nepasare), iar apoi la participarea foarte activa la diverse „misterii general-umane“. Crestinismul va fi dizolvat in paganism. Acelea sunt zilele cand „tot cel ce va chema numele Domnului se va mantui“ (Fapte 2, 21).