Opere


Prezentarea cărții
  • AUTOR:
  • 13 x 20 cm
    248 p.

    Sfântul Niceta de Remesiana, episcopul dacilor, a fost cel dintâi dintre luminătorii cunoscuţi ai strămoşilor noştri, teolog şi catehet misionar al credinţei, care a trăit şi a activat în primele secole ale erei noi, între anii 338 şi 420, în această regiune de la Dunărea de Jos, dar s-a făcut cunoscut în toată lumea creştină ca unul dintre doctores ecclesiae, învăţătorii Bisericii.
    În bogata şi rodnica sa activitate practică misionară a recurs şi la cuvântul scris, iar opera sa, atâta câtă s-a păstrat până la noi, este oferită acum, pentru prima dată, în întregul ei cititorilor români, în ediţie bilingvă, cu text latin şi traducere românească, într-un demers de târzie, dar onestă restituire a memoriei unui neobosit propovăduitor al Învăţăturii, dar şi scriitor dăruit cu condei.
    Cititorul se va afla în faţa unei părţi din istoria uitată a devenirii noastre ca neam, a unui document ştiinţific ce va stârni atenţia legitimă a specialistului, dar şi interesul, sperăm admirativ, al omului de oriunde şi oricând pentru acest exemplu de efort neostenit întru propăşirea aproapelui pe calea desăvârşirii duhovniceşti.