Cuvioasa Macaria, mangaietoarea celor suferinzi
Prezentarea cărții
- AUTOR:
-
Format: 13 x 20 cm, 248 p.
Traducere din limba engleza de Constantin Fagetan
Editia a doua.
Povestea unei sfinte patimitoare, dintr-o tara ce patimeste, vine ca o adiere inmiresmata si invioratoare. Paralizata de la varsta de trei ani si cu totul neajutorata in ultimii sai ani, schimonahia Macaria a fost unealta tamaduirii prin puterea lui Hristos pentru mii de suflete bolnave si chinuite. Desi slaba trupeste, era plina de putere duhovniceasca, nascuta din smerenie si jertfire de sine, si a purtat cu rabdare si dragoste necazurile tuturor celor ce au venit sa-i ceara ajutorul. Nevazuta si neinsemnata pentru lume, ea este mare in Imparatia Cerurilor, preaiubita patimitoare a Maicii Domnului si impreuna-vorbitoare cu cei aflati in lacasurile ceresti. Biografia de fata, scrisa de un apropiat si credincios martor ocular al nevointelor ei, zugraveste vedeniile sfintei femei asupra Raiului si iadului, slava si suferinta ei, oferindu-ne o stravedere a veacului viitor.
Cuprins
Introducere
Prefaţa autorului
I. Aleasă din naştere
II. Stareţa văzătoare cu duhul
III. Văzătoarea lumii duhovniceşti
IV. Lupta cu puterile răului
V. Slobozirea de boală
VI. Înconjurată de duşmani
VII. Fiul ei duhovnicesc
VIII. În sfârşit, odihnă
Încheiere
III. Văzătoarea Lumii Duhovniceşti
Nu tot cel ce zice mie: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cela ce face voia Tatălui meu carele este în ceruri.(Matei 7, 21)
1. Împărăteasa Cerurilor
Una dintre trăsăturile cele mai vrednice de pomenire ale vieţii duhovniceşti a schimonahiei Macaria era legătura sa cu Împărăteasa Cerurilor. Matuşka nu a spus nimănui altcuiva în afară de mine atât de multe lucruri, şi atât de amănunţit, despre arătările Apărătoarei Doamne. Acum, când schimonahia Macaria nu mai e în viaţă, este nevoie să spunem şi altora despre ele, cu nădejdea că astfel vom sluji la mântuirea multor suflete.
„Când eram în casa aceea, Ea a venit acolo, mi-a spus Matuşka. „Nu a căutat uşa, ducându-se spre locul unde oamenii nu se duc. A venit dinspre răsărit prin perete, care a căzut şi stătea ca şi deschis. Când a plecat, a refăcut peretele. Pe oriunde trece Ea, înfloresc flori, şi oriunde stă Ea înfloresc flori. Dar în casa asta Ea vine prin acoperiş. Toate uşile i se supun cu cinstire. Aşa vine Ea, aducând cuvântul Ei de heretisire.” Când eram în casa Matuşkăi, observasem de mult timp că o anume uşă ce da spre răsărit şi prin care nimeni nu trecea era vopsită în culoarea albastru deschis a Maicii Domnului. Pe vremea aceea toată casa era zugrăvită în ocru galben şi ruginiu, cu ramele ferestrelor albe.
Împărăteasa Cerurilor se arătase Matuşkăi în slava Sa după ce Matuşka se mutase la maica Natalia. Maica Domnului i s-a arătat atunci împreună cu 74 de fetiţe şi a vorbit mult timp cu ea. „Tremuram toată”, îşi amintea schimonahia Macaria. „Şi-a pus mâna pe mine şi n-am mai avut nimic. Mi-era frică de Maica Domnului.”
Pricina acestei frici poate fi înţeleasă citind cuvintele Sfântului Siluan Athonitul: „În Muntele Thavorului, când Domnul s-a schimbat la faţă, Moisi şi Ilie au rămas în picioare şi vorbeau cu El, însă Apostolii au căzut la pământ; dar mai apoi, când harul Duhului Sfânt a sporit în ei, au rămas şi ei în picioare la arătările Domnului şi au putut şi ei să vorbească cu El. Tot aşa Sfântul Serghie a stat în picioare înaintea Maicii Domnului când i s-a arătat, având mult har de la Duhul Sfânt, dar ucenicul lui, Miheia, a căzut cu faţa la pământ şi nu s-a putut uita la Maica Domnului. Şi Serafim din Sarov avea mult har de la Duhul Sfânt şi a putut rămâne în picioare când i s-a arătat Maica Domnului; dar ucenicul său a căzut la pământ, căci avea mai puţin har.” La fel şi schimonahia Macaria avea aşa de mult har, mai ales în ultimii douăzeci de ani de viaţă, încât era în stare nu numai să o privească pe Maica Domnului, ci şi să vorbească cu Ea.
Într-o zi bătrâna maică Natalia a fost martoră când Maica Domnului s-a arătat Sorei Tihona. Mai târziu maica Natalia i-a spus: „Am fost călugăriţă o viaţă întreagă, dar Maica Domnului nici măcar nu s-a uitat vreodată la mine.”
„Când eram în casa aceea Ea mi s-a arătat doar de două ori”, a spus Matuşka altcândva. „Prima dată a vorbit mult cu mine, iar cealaltă dată a făcut semnul crucii peste spatele şi peste capul meu şi totul a strălucit cu voioşie precum soarele. Maica Domnului nu mi se arăta atunci prea des, fiindcă eram tânără. Acum că am îmbătrânit, vine mai des.”
Schimonahia Macaria a povestit cum se arată Apărătoarea Doamnă pe pământ: „Ea se pogoară pe scara cerească. Aproape zilnic la trei (dimineaţa) Ea se pogoară din cer şi îndată izbucneşte o mireasmă. Din Ea iese o mireasmă ca de fructe. Oricine poate simţi această mireasmă, mai ales afară.”
Matuşka mi-a povestit ce anume îi spune Apărătoarea Doamnă: „Când cobor pe trepte, mă uit spre patul tău.” Uneori s-a arătat în alt fel, mai ales când schimonahia Macaria îi ceruse câte ceva. „Când zboară înăuntru, e ca şi cum ar fi aprinse lumânări – totul este luminat. Aşa intră ea în zbor. Sunt aşa de multe feluri de aer (miresme, n. aut.) în jurul ei!”
Vă voi relata o poveste spusă mie de o femeie, Maria, soţia unui preot, care a vizitat-o pe schimonahia Macaria neîncetat o lungă bucată de vreme. În 1985 îşi petrecea noaptea în casa Matuşkăi. În mijlocul nopţii a auzit pisica mieunând în faţa ferestrei. Pe jumătate adormită, s-a ridicat din pat şi s-a dus la uşă. După ce trecuse de patul Matuşkăi, a simţit deodată o adiere caldă, plină de o mireasmă de negrăit. A mirosit acea mireasmă şi s-a întors în pat, dar nu s-a uitat înspre Matuşka. Dimineaţa Maria a întrebat-o pe „îngrijitoare” ce putea fi mireasma din casă din timpul nopţii, dar ea nu a putut-o lămuri. Atunci Maria a întrebat-o pe schimonahia Macaria însăşi. Ea a răspuns că în acea noapte trecuse pe acolo Maica Domnului şi că Ea lăsase acea mireasmă.
Când vorbeam de Apărătoarea Doamnă, Matuşka îmi atrăgea mereu atenţia: „Nu o poţi recunoaşte întotdeauna”, spunând cum i se arăta de obicei Maica Domnului: „Când intră înăuntru, sau când stă la o depărtare de cinci până la şapte metri, vine de la ea o mireasmă negrăită, cum nu este alta pe pământ. O poţi recunoaşte după mireasmă.”
Veşmintele Împărătesei Cerurilor zugrăvite în icoanele din biserici, muzee, reproduceri, albume de artă şi cărţi nu sunt totdeauna la fel: culoarea maforionului ce-i acoperă capul, ca şi haina Sa lungă până la pământ, diferă. Am întrebat-o pe Matuşka despre acest lucru. Ea mi-a povestit ce anume purta Maica Domnului când i se arătase ultima oară: „Era într-o mantie foarte lungă, albastru deschis, cu faţa acoperită” (18 ianuarie, 1988). Din povestirile ulterioare ale schimonahiei Macaria am înţeles că Apărătoarea Doamnă poate apărea în felurite chipuri. „Dacă voieşte, se arată în toată slava Sa”, spunea Matuşka. „Oh, cât e de elegantă, este de necrezut!... E numai floare, de culoarea macului. Este voioasă, bucuroasă, dichisită, plină de flori, cu o cununiţă de flori pe cap. Uneori e îmbrăcată în veşminte felurit colorate.”
Acum mi-era limpede de ce culoarea veşmintelor ei e înfăţişată diferit, mai ales în vechile icoane. Altădată am aflat de la Matuşka: „Maica Domnului vine uneori în alb, alteori în negru. Când e o slujbă bisericească de sărbătoare Ea este în roşu. Mântuitorul îi spune ce să poarte, şi ea poartă, iar El îi pune pe cap o coroană. O poţi recunoaşte îndată. Eu sunt obişnuită cu ea şi o pot recunoaşte dintr-o mie.”
De fapt în icoane, mai ales în cele vechi, Maica Domnului e zugrăvită cel mai adesea în veşmânt purpuriu – culoarea împărăţiei – cu o coroană împărătească pe cap. Se pare că acesta e veşmântul ei cel mai sărbătoresc, ca Împărăteasă a Cerurilor!
Schimonahia Macaria descria înfăţişarea Apărătoarei Doamne: „Este brună şi cu părul lung şi negru. În ultimii ani e din ce în ce mai rar voioasă – iar inima aproape că-mi sare din piept”, povestea Matuşka despre impresia lăsată de acele întâlniri. Împărăteasa Cerurilor începuse să se i arate tot mai mult schimonahiei Macaria „peste măsură de întristată”. „Începe îndată să plângă cu suspine, vărsând mulţime de lacrimi. O, de-aş putea să le adun!”
– A venit mai des, a stat mai mult cu tine, Matuşka? am întrebat eu într-o zi.
– N-a mai stat cu mine de mult timp, a suspinat Matuşka cu amar, referindu-se la desele neînţelegeri din casa ei pricinuite de „îngrijitoare”. Vrăjitoarele au spurcat totul în casă, iar Ea nu şade niciodată într-un loc necurat.
Dar după ce îndepărtase pe „îngrijitoarele” răutăcioase şi casa a fost blagoslovită, schimonahia Macaria mi-a spus plină de bucurie:
– Maica Domnului vine o dată pe săptămână, şi uneori chiar mai des.
De obicei se arăta foarte scurt timp, după cum zicea Matuşka: „Îmi face cu mâna: «Matuşka, acum nu am vreme», şi poţi să o vezi unde este. Altădată zice trei-patru cuvinte şi piere”. Pricina pentru care vizitele Apărătoarei Doamne sunt atât de scurte era explicată de Matuşka Macaria chiar cu cuvintele Maicii Domnului: „Mântuitorul nu-mi îngăduie să stau prea mult lângă o singură persoană.”
„Îndeobşte Maica Domnului vorbeşte foarte puţin. După ce se obişnuieşte cu cineva, atunci vorbeşte”, explica Matuşka. „Când Ea intră, eu şi încep. «Păi iarăşi te temi de mine», zice Maica Domnului. «Cum să nu mă tem de tine, Împărăteasa Cerurilor? Noi suntem toţi oameni păcătoşi», repeta ea. Iar Ea vorbeşte aşa de încet, că nu totdeauna o înţeleg. Ei vorbesc graiul ceresc, un grai numai al lor.”
Despre ce vorbea Maica Domnului cu schimonahia Macaria? Odată a învăţat-o: „Nu sta de vorbă cu cei ce nu fac ascultare de tine. Nu trebuie, Matuşka, să laşi pe oamenii «întunecaţi» să-ţi intre în casa, căci vor aduce întunecarea lor asupra ta.” Ea a mai spus: „Trebuie să te rogi mai mult, să posteşti mai mult.” Mai spunea ce se întâmplă în lume: „Matuşka, toţi sunt plini de întristare, toţi plâng.” Sau răspundea stăruinţelor schimonahiei Macaria în folosul Rusiei: „Totul ţine de Mântuitorul. Eu mi-am şi pus sufletul pentru norod.”
Adesea, în cursul ultimilor ani, Maica Domnului, fiindu-i milă de ea, o mângâia: „De ce tot plângi? Ce-i cu tristeţea asta? Nu te vom părăsi...”
„Dar eu”, zicea Matuşka, „îi spun mereu: Ia-mă sub aripa ta – du-mă cu tine.”
Matuşka mi-a povestit de o nenorocire venită asupra sa şi cum a ajutat-o Maica Domnului. „Odată chiar am fost oarbă. O femeie a aruncat pe mine o zdreanţă şi am orbit. Noroc să sunt încercată; am căzut la Maica Domnului cu rugăciune şi am zis: «Acuma sunt oarbă – ce să mă fac?» Iar Ea mi-a readus vederea.”
În timpul ultimilor ani de viaţă, schimonahia Macaria a întrebat-o de mai multe ori pe Împărăteasa Cerurilor despre picioarele ei bolnave. Părintele Mihail, protopopul moscovit pomenit mai înainte, s-a rugat fierbinte Domnului ca Matuşka să poată sta pe picioare şi să-şi poarte singură de grijă.
Odată am fost martor cum Matuşka a cerut de trei ori Împărătesei Cerurilor: „De ce mă ţii pe patul ăsta? Aş vrea să umplu prin odaie. Tu Însăţi fugi peste tot, dar mie nu-mi îngădui.”
Toţi cei din casă dormeau adânc. Eu eram culcat în odaia de alături, pe care toţi o numeau sufragerie. O candelă ardea slab înaintea icoanei Sfântului Nicolae iar uşa către cealaltă odaie era deschisă. După ce maica Macaria a încetat să mai pună întrebări, m-am uitat la ceasul aflat pe un scaun de lângă mine, iar el arăta ora 3:25 dimineaţa. Luând o bucată de hârtie şi un pix pe care-l aveam mereu la îndemână, am scris totul şi am notat ora. Dimineaţa am întrebat-o pe Matuşka dacă Împărăteasa Cerurilor a fost cumva la ea în timpul nopţii. Mi-a răspuns afirmativ.
Altădată Matuşka a cerut: „Maica Domnului, ridică-mă de pe pat!” A auzit acelaşi răspuns ca mai înainte: „Nu a venit încă vremea.”
A continuat să întrebe: „De ce m-ai lăsat fără picioare?”
Apărătoarea Doamnă a răspuns: „Am nevoie de tine aşa. O alta ar fugi, dar tu nu o să fugi.”
Deşi îmi fusese dat să fiu prezent în casa Matuşkăi când o vizitase Împărăteasa Cerurilor şi Matuşka îi pusese întrebări, lucrul acesta era încă o mare taină pentru mine; iar eu, din pricina nevredniciei mele, puteam pricepe prea puţin din ea. Astfel că mi-am luat îndrăzneala de a o întreba pe schimonahie cum anume stă de vorbă cu Apărătoarea Doamnă. „Dacă o întrebi ceva, Ea îţi răspunde, dar trebuie să întrebi cu îndrăzneală”, a spus ea.
Citisem că atunci când sfinţii se arată, vorbesc graiul ceresc, şi nu oricine îi poate înţelege. De-aceea am întrebat-o dacă îi era uşor s-o înţeleagă pe Maica Domnului atunci când vorbea. „Cum să n-o înţeleg? La urma urmei, Maica Domnului e «rusoaică» – vorbeşte la fel ca noi”, a fost răspunsul ei grozav de înduioşător. Mă învăţa: „Trebuie să te apropii de Ea cu îndrăznire, dar nu vorbeşte îndată. Trebuie să o întrebi, dar Ea poate să nu-ţi spună nimic. Trebuie s-o întrebi mai cu îndrăzneală, însă Ea vorbeşte foarte blând.”
Adesea schimonahia Macaria cădea la Maica Domnului cu cereri de milostivire faţă de ţara noastră (Rusia) şi de poporul nostru. Fiecare venire a Ei dădea Matuşkăi noi puteri ca să-şi împlinească datoria creştinească pe pământ.
„Nu vreau să asemuiesc pe Maica Domnului şi pe Iisus Hristos cu nimeni altcineva”, proclama Matuşka. „Îmi sunt mai dragi decât orice pe lume. Am îmbrăţişat-o (pe Maica Domnului) pe după gât şi i-am spus: «Eşti numai a mea!»
Ea a zâmbit: «De ce mă îmbrăţişezi?» «Du-mă acasă, du-mă la tine», i-am cerut eu. «Încă nu ţi-ai sfârşit lucrarea.» «Şi după aceea?» «După aceea mai vedem.»”
Când Matuşka îmi povestea aceste lucruri, chipul îi era luminat de un zâmbet.
„I-am spus: «Nu mă ţin picioarele, sunt o nenorocire, dar totuşi am să mă târăsc sub acoperemântul tău.» Maica Domnului a zâmbit fără să spună nimic.”
Într-o izbucnire de simţăminte de milă faţă de oameni, Matuşka mi-a înfăţişat mâhnirea sa cu lacrimi în ochi: „Ea trebuie să se milostivească de oameni. Nu vreau ca oamenii să piară. Am plâns deasupra acelei gropi (unde sălăşluiesc păcătoşii supuşi la munci, atunci când fusese în iad, n. aut.), nici nu ştii cât am plâns. Dacă nu ai văzut muncile, nu ai cum să ştii. Nu o să uit niciodată groapa aceea de pe lumea cealaltă – nici nu ştiu câţi oameni sunt înghesuiţi în ea... Nu pot să îndur; îmi pare aşa de rău pentru oameni – urlă, miaună ca pisicile. Sunt aşa de mulţi acolo şi stau unul lângă altul, gemând şi văitându-se...”
De câteva ori schimonahia Macaria a rugat-o pe Maica Domnului să o slobozească de îndatoririle sale pentru neputinţele ei trupeşti. A auzit ca răspuns următoarele: „Matuşka, te-aş fi luat demult, dar nu aş fi putut găsi pe cineva care să îţi ia locul.” Iar altădată: „Am căutat în întreg neamul creştinesc, dar n-am putut găsi pe nimeni care să te înlocuiască.” Apoi a treia oară: „Te-aş fi luat demult, dar nimeni nu vrea să-ţi ia locul.”
Numai cine a văzut cu ochii lui în ce condiţii trăia Matuşka este într-adevăr în stare să înţeleagă şi să preţuiască înălţimea şi în acelaşi timp nemăsurata povară a crucii aflate pe plăpânzii ei umeri. „Îngrijitoarele” şi cei aflaţi în jurul ei în ultimii ani ajunseseră supra-împovăraţi de îngrijirea ei. Era rău mai ales în zilele fierbinţi de vară. „I-am cerut Maicii Domnului să înlăture arşiţa”, povestea Matuşka. Şi într-adevăr, în cele două zile de după 18 iulie 1989, când eram în vizită la ea, dintr-o dată a început să bată un vânticel răcoros, temperatura a scăzut şi pe cerul până atunci lipsit de nori a început să plutească nor după nor.
Odată, istovită de chinuri, Matuşka s-a plâns Apărătoarei Doamne: „Am fost aleasă dintre toţi oamenii din lume, dar nu am puterea să îndur povara bolnavilor, beţivanilor, a tuturor celor ce dau năvală.”
Iată cuvintele Ei de răspuns pe care le-a auzit: „Rabdă încă puţin. Cât eşti de chinuită! Dar încă nu ţi-ai împlinit datoria, şi de aceea nu te-am luat încă la mine”, i-a spus Ea încă o dată, în septembrie 1988.
În ce priveşte o altă arătare a Maicii Domnului, spunea: „M-a bătut uşor pe cap şi mi-a zis: Rabdă.” Îndată Matuşka a explicat: „La urma urmei nici Ea nu este oricine. Dacă Împărăteasa Cerurilor zice să rabzi, trebuie să rabzi! Maica Domnului îmi dă răbdare.”
Într-o zi schimonahia se plângea Apărătoarei Doamne: „«Maica Domnului, nu am destulă răbdare.» Maica Domnului s-a uitat la mine”, a urmat ea, „şi a zis: «Gândeşte-te ce ai fost şi ce eşti acum». Iar eu am zis: «Ce vrei? Nu poţi face tânără dintr-o bătrână...» «Trecând pe la tine», a urmat Maica Domnului, «vin la Temkino mai mult decât în alte sate. Altfel nu aş veni aici, căci nu-mi place când femeile se ceartă.»”
În timpul uneia din arătările Apărătoarei Doamne, maica Macaria i s-a plâns că nu are timp să-şi facă toată pravila monahală. „M-a mângâiat pe cap şi a zis: «Nu cer de la tine pravilă. Tu vei sfinţi apa, iar Macarie (adică Macarie cel Mare, n. aut.) va citi pravila. Dar tu eşti foarte bolnavă.»” Mângâind-o pe cap, îi zicea: „Tu eşti bolnavă, văd că nu le poţi face pe toate.”
Încă din mai 1985, Schimonahia Macaria spusese că Împărăteasa Cerurilor luase harul din ţara noastră. Să fi fost oare ceva legat de Perestroika? Nu am întrebat-o despre acest lucru. Mai târziu a adăugat la cele spus înainte: „Maica Domnului spune că nu e cu putinţă să aducă oamenii întru belşug de har acum – oamenii nu mai sunt aceiaşi (adică nu sunt pregătiţi, n. aut.).”
„O văd foarte rar, fiindcă e foarte prinsă cu treburi”, m-a înştiinţat Matuşka. „Zboară în alte ţări. Nu ştiu când o să se întoarcă. Şi-a trimis deja fetele, cele care erau adesea cu Ea, la îngerii păzitori, dar Ea nu a spus când se va întoarce.” Este cu putinţă ca această povestire a Matuşkăi să fi fost legată de groaznicul cutremur de pământ ce a avut loc cam pe atunci în Armenia, unde au suferit o mulţime de oameni.
În luna iunie a anului 1989 schimonahia Macaria a spus despre Apărătoarea Doamnă: „A început să se arate des, aproape zilnic. Zice: «Acum am să umblu prin curţi, astfel ca fiecare să trăiască mai liniştit».” Pe urmă, Matuşka a spus despre o altă arătare: „Maica Domnului s-a arătat cu un maforion roşu-închis şi a zis: «Trăiţi mai împăcaţi.» I-am spus: «Nu putem trăi mai împăcaţi.» La aceasta Maica Domnului a răspuns: «Ai dreptate, ţie ţi se iartă toate – tu eşti pătimitoarea mea».”
Matuşka zicea că Împărăteasa Cerurilor cercetează pe cei bolnavi, pe cei suferinzi şi pe cei ce îi cer ajutorul, şi că adesea umblă prin oraşele şi satele noastre. „Merg printre case şi pe unele le scriu spre moarte” – repeta Matuşka cuvintele ei – „iar pe unele le las, pe cele care vor trăi mai liniştit.” Matuşka i-a cerut de mai multe ori: „Sârguieşte, ca oamenii să nu piară.”
Despre una din arătările Apărătoarei Doamne, Schimonahia Macaria a povestit iarăşi: „Maica Domnului zice: «Ai ajuns să trăieşti vremuri când mâncarea nu mai e pe degeaba. Nimeni nu-ţi va da o coajă de pâine, nimeni n-o să te hrănească. Totul va fi foarte scump.» «Nu-i nimic, numai Tu să nu mă părăseşti...»” a răspuns Matuşka.
„Nu vor mai fi bani, toţi se vor pierde”, i-a spus Maica Domnului în iulie 1989. „O să mănânci de prânz, dar n-o să mai primeşti nimic altceva. Nu va mai rămâne nimic – vor ascunde totul, vor îngropa, fiindcă venitul (adică industria – n. aut.) va fi foarte mic.” Dar Matuşka i-a spus: „Numai de-am avea milostivirea Ta!”
Schimonahia Macaria a mai spus şi următoarele cuvinte ale Apărătoarei Doamne: „Este oprit să se vândă pământul rusesc cuiva! Maica Domnului a pus oprelişte asupra lui. Este oprit să se vândă pământul. Chiar nesfinţit, el este sub stăpânire. Maica Domnului zice: «Eu veghez!» Ea ocroteşte Rusia, şi nu va da pământul nimănui.”
E oare cu putinţă să înşirăm toate fierbinţile rugăciuni trimise de schimonahia Macaria către Domnul şi Maica Domnului pentru păzirea patriei, pentru Rusia? În acele vremuri grele, vremi ameninţătoare şi cu totul îngrozitoare, ea s-a rugat cu deosebită înflăcărare. A povestit cum, cu suflet cutremurat, a stăruit pe lângă Apărătoarea Doamnă: „Oare va supravieţui Rusia? Va supravieţui?” „Rusia este în mare măsură ortodoxă”, a auzit ea drept răspuns. „Rusia nu va pieri!”
Matuşka a revenit la acest subiect de mai multe ori şi a explicat plină de bucurie: „Maica Domnului va îndrepta totul în doar câţiva ani. Îi este milă de oameni, de toţi oamenii.” „Nimeni nu va pune mâna pe Rusia”, zicea ea, „pe mica noastră Rusie”.
Legătura schimonahiei Macaria cu Maica Domnului era una dintre cele mai nemijlocite. Vorbea adesea cu Ea, cum s-ar zice, faţă către faţă, adresându-i cereri ca propriei mame. Această legătură o întărea în anevoioasa ei trudă. De multe ori a primit mângâiere de la Ea, şi după fiecare arătare Matuşka era voioasă şi fericită.
În 1987 fusese o zi când Matuşka era foarte bolnavă şi n-a fost în stare s-o trezească pe istovita „îngrijitoare” ca să poată fi întoarsă pe cealaltă parte. Maica Domnului i s-a arătat şi a întors-o pe cealaltă parte. Matuşka a mai primit de la ea un şirag de mătănii, pe care îl păstra cu grijă. Odată, într-o vară, când s-a întâmplat să fiu în casa Matuşkăi mai multă vreme, s-au adunat o mulţime de oaspeţi, cu legături foarte diferite între ei. Ştiind aceasta, Matuşka mi-a pus acel şirag de mătănii în jurul gâtului şi mi-a spus să-l port sub cămaşă până plec. Spre uimirea mea, tot timpul n-am avut parte de nici o supărare sau invidie din partea nimănui.
Schimonahia Macaria asculta întotdeauna şi în toate de Apărătoarea Doamnă. „M-am aşezat în genunchi”, mi-a zis ea, „cerându-i Maicii Domnului: «Blagosloveşte să mănânc nişte prescură.» Ea mi-a făcut pe cap semnul crucii.” Nu putea lăsa pe cineva să stea în casa ei fără o blagoslovenie. „Sunteţi aici (adică în casa ei, n. aut.) numai cu îngăduinţă! Chiar şi aceasta a trebuit s-o dobândesc de la Maica Domnului. I-am spus: «Ei sunt ajutoarele mele, altfel Tu (Maica Domnului) nu mi-ai da pe nimeni!»”
În acelaşi timp, Maica Domnului o povăţuia pe schimonahie în toate: „Maica Domnului mă îndrumă ce trebuie să spun sau să fac. «Tu eşti o persoană cu totul desprinsă de lumea aceasta», i-a spus Apărătoarea Doamnă, «tu trebuie să faci asta...», şi îmi arăta ce anume să fac. Maica Domnului este întotdeauna cu mine”, a încheiat Matuşka.
Când voiam să aduc cu mine o pictoriţă ca să facă cel puţin o schiţă a Matuşkăi, căci nu aveam nici măcar o singură fotografie, a amânat mult timp să-şi dea încuviinţarea. Dar, văzându-mi dezamăgirea, mi-a spus să-i transmit artistei un mesaj: „Spune-i că întrucât e aşa de leneşă, să se roage Maicii Domnului ca Ea să-i dea o binecuvântare să vină să-mi facă portretul.”
Toţi cei legaţi de schimonahia Macaria erau fericiţi numai să vorbească cu o adevărată văzătoare a Împărătesei Cerurilor, şi să se afle chiar în casa unde Ea se arătase atâţia ani. Uneori Matuşka vorbea despre legătura Apărătoarei Doamne cu una sau alta dintre slăbiciunile oamenilor şi despre suferinţele ei pentru nedreptatea noastră.
„Maicii Domnului nu-i plac chefliii şi nici beţivii, iar când îi vede, plânge straşnic. Maica Domnului e aşa de întristată, cât nu-ţi poţi închipui. E aşa de frumoasă, dar plânge aşa de mult. Oamenii au întrecut măsura păcătuind. Ar trebui să moară, dar Maicii Domnului îi pare rău de ei.”
Matuşka ne învăţa cum trebuie să ne adresăm Ei pentru ajutor şi luminare: „Trebuie să cereţi Maicii Domnului: «Luminează-mă şi pune-mă la orice lucrare blagosloveşti Tu.» Aşa trebuie să cereţi.”
– Matuşka, dacă blagosloveşti ceva, atunci orice ar fi, iese bine, i-am spus eu, după ce simţisem adevărul acestor vorbe de mai multe ori.
– Îmi pare tare rău de toţi, şi mă rog Maicii Domnului pentru fiecare.
Şi într-adevăr, Maica Domnului binecuvânta pe toţi cei ce primiseră binecuvântarea schimonahiei Macaria.
– Nu-i voi părăsi niciodată pe ai mei, a spus ea, mă voi ruga mereu Maicii Domnului şi Mântuitorului pentru ei. Împărăteasa Cerurilor va lumina pe mulţi pentru smerenia lor. Ea va dărui mult har celor ce i se închină şi se va ruga Mântuitorului pentru ei.
2. Arătările sfinţilor
Când te aflai cu Schimonahia Macaria simţeai limpede că era „înger pământesc şi om ceresc”. În ea se întâlneau două lumi, tărâmul ceresc şi cel pământesc. Ea se afla dincolo de hotarele acestor două lumi şi dădea mărturie pentru noi, păcătoşii, despre lumea nevăzută, Patria noastră Cerească, ajutându-ne să păşim pe calea ce duce în Împărăţia lui Dumnezeu. Domnul Însuşi, primind rugăciunile nevoitoarei, a tras până şi cortina din faţa lumii nevăzute pentru oamenii din jurul ei, spre a le da un fir călăuzitor şi a-i insufla să se îndrepte spre viaţa cea mântuitoare.
O veche cunoştinţă a Matuşkăi, Clara, vecină din satul ei, venea de mai mulţi ani la casa ei şi-i vindea lapte. Schimonahiei Macaria îi era milă de ea şi o ajuta cu bani – ba pentru un drum la băi, ba pentru cumpărarea unui viţel sau a unui nou frigider... Clara era o femeie practică, departe de biserică. Socotea tămăduirile pline de har ale Matuşkăi ca nefiind ceva deosebit. Într-o zi Domnul i-a dat să aibă următorul vis: dimineaţa în zori stătea în capul vâlcelei de lângă casa ei şi a văzut o mulţime de sfinţi în veşminte cereşti, stând lângă izvor. Unul din ei, o tânără, mergea pe lângă pârâul în care se vărsa apa izvorului şi cânta: „Pârâiaşul curge spre răsărit”. De la cântecul acela puternic Clara s-a trezit.
Auzind de vis, am întrebat-o pe Matuşka:
– E adevărat că sfinţii vin la izvorul dumitale?
– Slujesc acolo, a răspuns ea. Ei ştiu că sufăr din lipsa slujbelor bisericeşti, aşa că vin să slujească.
– Şi cine era femeia ce umbla pe lângă pârâu, am întrebat eu din nou.
– Marea Muceniţă Ecaterina. Toţi cei de acolo erau tineri şi frumoşi, şi toţi mergeau de-a lungul pârâului.
În ultimii ani sătenii fuseseră deosebit de neglijenţi cu izvorul, deşi toţi beau din apa lui. Cumnatul Clarei, prea leneş ca să care apa în sus pe deal, a cumpărat o pompă electrică, a afundat-o în izvor şi pompa apă din el doar pentru sine şi pentru animalele lui. Poate că visul i se adresa lui.
Într-o zi am spus:
– Ce apă bună are izvorul vostru, Matuşka. Nu te mai saturi de ea.
– Maica Domnului zice că dacă nu ar fi băgat nimeni nimic în izvor, ar fi avut însuşiri tămăduitoare. Ea îl sfinţeşte în fiecare săptămână. Când nu voi mai fi, vino şi ia apă din el, şi te va ajuta. Mă rog foarte mult ca Prorocul Ilie să-l refacă, zicea Matuşka. Izvorul purta de mult timp numele acestui sfânt, şi tot acolo existase şi un paraclis.
– A venit vreodată Prorocul Ilie să te vadă, Matuşka? am întrebat-o eu.
– Toţi vin câte puţin, a răspuns ea.
– Şi care a fost ultimul la tine?
– Sfântul Simeon de Dumnezeu Primitorul. Ei zic: „Ce picioare rele ai”.
– Când a fost aici? am cercetat-o eu.
– Mai puţin de o săptămână în urmă.
Altădată schimonahia Macaria mi-a spus:
– Sunt adesea cu ei.
– Cu cine? Cu cetele cereşti?... Îngerii?...
– Nu numai cu îngerii, ci şi cu sfinţii, şi cu cei pe care i-am cunoscut mai înainte (adică cu cei adormiţi care o cunoscuseră în viaţă, n. aut.).
O anume Lidia a venit să lucreze pentru schimonahia Macaria. Era o femeie cu înfăţişare cucernică, care dusese o viaţă grea. Adusese cu ea multe cărţi bisericeşti şi citea din ele îndelung în fiecare zi.
„Le-am spus (făpturilor cereşti, n. aut.): «Acum am pe cineva de încredere – cineva care se roagă.» Dar ei mi-au spus: «Matuşka, nu te încrede prea mult în ea. Este bună, dar şi-a pierdut rădăcina dumnezeiască».”
După o vreme, Lidia şi-a arătat partea rea şi a trebuit să fie slobozită de la îndatoririle ei.
Vederea duhovnicească a schimonahiei Macaria era aşa de fin acordată, încât îi vedea pe cei din lumea nevăzută la fel de uşor cum ne vedem noi unii pe alţii. Vedea pe Maica Domnului, pe sfinţii lui Dumnezeu, sufletele oamenilor, inclusiv ale morţilor, şi vedea duhurile rele. Răspunzând întrebării mele, ea mi-a confirmat că vede toate acestea cu ochii ei duhovniceşti.
Ea povestea: „De câte ori am văzut noaptea la fel de luminată ca ziua, şi nişte oameni păşind pe o scară.” Biblia vorbeşte chiar despre o astfel de vedenie. Iacov a avut această minunată vedenie în vis. El a zărit o scară ce unea cerul cu pământul, pe care Îngerii lui Dumnezeu coborau pe pământ şi urcau la cer (Facere 28, 12). „Sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu”, spunea ea, „nu sunt cu noi în trup, ci ne mântuiesc în duh. Dacă noi (prin «noi» înţelegea pe cei care eram cu ea, n. aut.) am fi vrednici, ni s-ar arăta şi nouă...”
Aceste minunate vizite o întăreau pe Matuşka în ostenelile rugăciunii şi nevoinţei, iar sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu se arătau spre a o ajuta în marile şi nespus de grelele osteneli pe care le săvârşea. Matuşka ne-a povestit de mai multe ori despre aceste arătări.
Ocrotitorii ei duhovniceşti (al căror nume îl purta) veniseră la ea de câteva ori. „A venit Macarie cel Mare. Purta o scufie ca o cunună şi mi-a adus nişte prescură, a tăiat-o bucăţele şi a pus-o pe faţa de masă. A pus o farfurioară pe masă, a pus puţină prescură pe ea şi a zis: «Mănâncă.» Dar eu m-am temut şi m-am tras la perete. Am luat doar una – ce aromă, cât era de gustoasă. Păcat că n-am luat-o pe toată.”
Altădată Matuşka Macaria a spus cuvintele Sfântului: „Matuşka, nu-ţi va fi uşor. Nu te vei tămădui defel până ce nu vii în cer.”
Schimonahia Macaria avea întotdeauna parte de multă simpatie din partea locuitorilor Cerului şi de sfaturi despre cum să-şi împlinească nevoinţa vieţii sale. „Acum patru ani (în 1982) a venit Sf. Serafim din Sarov. Avea cu el raniţa. S-a aşezat pe laviţa de lângă pat şi a spus: «Trebuie să dormi mai mult. Trebuie să dormi şase ceasuri, altfel vei slăbi!» Ea a răspuns sfântului: «Dacă dorm aşa de mult n-o să mai am timp să-mi fac pravila de rugăciune şi să blagoslovesc apa şi uleiul».” Aceasta mi-a spus-o pe 16 septembrie 1986.
3. Vederea Luminii Dumnezeieşti
A venit timpul să vorbim despre două vedenii ce au avut loc în casa schimonahiei. Iată ce a spus ea despre prima: „Lumânări legate cu panglici au căzut din cer şi au ars cu flacără. Erau lumânări mari, ca acelea cu care iese paracliserul în timpul slujbei, la Heruvic.” Înţelesul acestei vedenii a rămas o taină pentru mine, şi nu i-am găsit niciodată o explicaţie.
Dar a doua, care a avut loc pe 4 sau 5 februarie 1989, la care a fost martor un preot ce stătea pe atunci la Matuşka, cere o descriere mai amănunţită.
Înainte de vedenie, duhurile rele îşi făcuseră de cap necontenit o lungă bucată de vreme, aducând multe necazuri schimonahiei Macaria şi împiedicând-o să-şi împlinească îndatoririle. Matuşka s-a rugat sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu şi Împărătesei Cerurilor să o scape de năvala lor. „Sfinţii erau aici”, spunea ea, „şi au zis: «Cere Domnului să sfinţească El Însuşi (locuinţa)!»
M-am rugat lui Dumnezeu, nici nu mai ştiu cât. Apoi, pe la trei dimineaţa, o strălucire a luminat casa! Ce lumină curioasă... Aşa de strălucitoare!... Oh, ce lumină era, cu totul aurie! Puteai găsi chiar o mărgică pe podea, aşa era de strălucitoare lumina! Şi o mireasmă, nu ca de tămâie, ci ca uleiul (de la mirungere) umplea casa... timp de trei zile a fost aşa de uşor, aşa de bine aici. Mi-a uitat de toate bolile. Apoi totul a trecut.”
Matuşka, ca în extaz, mi-a spus de această vedenie de mai multe ori de-a lungul a patru zile, iar eu priveam cu entuziasm binecuvântatul ei chip pe care strălucea oglindirea unei bucurii nepământeşti.
Iată ce a spus părintele Nicolae, aflat în casa maicii Macaria, despre dumnezeiasca lumină. Dormea în spatele paravanului ce împărţea camera, când deodată s-a trezit, s-a uitat spre partea odăii unde era Matuşka, în spaţiul dintre soba de cărămidă şi paravan, dar s-a temut să iasă. Era pe la trei dimineaţa. La început lumina era slabă, dar apoi a pătruns în casă o lumină extrem de strălucitoare, ca o flacără aurie; şi era orbitoare, nici nu te puteai uita la ea. Era o lumină foarte strălucitoare.
În legătură cu aceasta, amintim un fenomen similar petrecut prin rugăciunile Sfântului Serafim din Sarov şi însemnat de N. A. Motovilov. „Doamne”, s-a rugat atunci sfântul, „învredniceşte-l şi pe el [adică pe Motovilov] să vadă lămurit şi cu ochii trupeşti acea pogorâre a Duhului Tău, de care Tu învredniceşti pe robii Tăi când binevoieşti să Te arăţi în lumina măreţei Tale slave.”
Pentru ca cititorul să poată înţelege mai bine de ce fel de milostivire s-a învrednicit schimonahia Macaria în acea noapte, voi cita încă o relatare despre viaţa contemporanului Matuşkăi, Sf. Siluan Athonitul (†1938). „Lumina dumnezeiască este energie nezidită. Cel ce o contemplă are parte întâi de toate de un simţământ ce-l cuprinde pe om în întregime – prezenţa Dumnezeului celui Viu. [...] Vede în duh pe Cel Nevăzut, Îl respiră, este cu totul înăuntrul Lui. Acestei simţiri mai presus de cuget a Dumnezeului celui Viu i se adaugă vederea unei lumini cu totul deosebite prin firea sa de lumina fizică. Atunci omul se sălăşluieşte întru această lumină, se face una cu ea, nemaisimţind nici materialitatea sa, nici pe cea a lumii. [...] Contemplarea Luminii dumnezeieşti nu ţine de împrejurările din afară; ea se poate arăta atât în bezna nopţii, cât şi la lumina zilei. Bunăvoirea dumnezeiască îl cercetează uneori pe om în aşa chip, încât simţirea trupului şi a lumii împrejmuitoare nu este desfiinţată. Atunci omul poate rămâne cu ochii deschişi, văzând deodată două lumini, pe cea firească şi pe cea dumnezeiască.” - ISBN: 978-973-7623-84-3
- Colecție: